In excursie la Cheia
Ξ Iunie 19th, 2009 | → | ∇ Povestiri |
Era intr-o joi si insoteam autocarul in care era fiica mea mergand in excursie la Cheia cu clasa. Cat de distractiv poate fi un drum, fie el si pe DN1A, cand mergi in spatele unui autocar? Zero, asa ca va scutesc de detalii. Muzica era insa pe placul meu.
. Ne-am omorat timpul (eu si sotia mea) facand misto de orice, chiar si de bornele kilometrice.
Dupa opriri la Casa Memoriala Nicolae Iorga (stiati ca Iorga a scris 1300 de volume?
) si Manastirea Suzana am reusit sa ajungem la Cheia (imi era asa o foame ca inclinasem parasolarul si mestecam din el).
Merge flacaul ala cu autocarul, merge, iese din Cheia…in fine. Ma gandesc ca o stii el vreun loc. Stia pe dracu. Un ametit. Opreste pe stanga intr-un loc mai larg si intoarce. Intorc si eu. Mai erau niste mamici si tatici in alte 2 masini: o Dacie si un Auris. Intram din nou in Cheia si nu peste mult timp viram la dreapta, pe un drum care indica “Catre Hotelul Cheia”, drum la capatul caruia se afla un complex turistic cu hotelul cu pricina si vreo 6-8 carciumi. Dincolo de intrarea in complex, drumul se oprea intr-o exploatare forestiera. Eu habar n-aveam unde sunt. Parcam masinile si ne umplem de bagaje, sacose cu mancare, rucsac cu schimburi, minge, rachete de bedminton, paturica (nu Dinu…d-aia de stai pe ea)…in fine…stil magar. Incep sa pasesc cu greu in urma copiilor care deja o luasera la fuga. Intram pe poarta complexului si deja ma apuca primii nervi
: inautru erau masini iar noi parcaseram afara. Continui sa ma impleticesc eroic inca vreo 300m si ajung la o punte care traversa un parau si pe care copii deja o traversasera de vreo 3 min. Plin de draci trec puntea impiedicandu-ma de 2 caini cersetori care simteau mirosuri venind din boccelele de pe mine. Dincolo de rau era padurea si prin padure un fel de drum forestier, adica o poteca cam cat o masina, intarita cu piatra. Inaintez cu bagajele curgandu-mi din maini si de pe umeri si cu rabdarea pe rosu
. Ma consolez cu gandul ca drumul asta nu e ca sa intre ghertoii cu masinile, ci asa pt. promenade romantice, cat sa nu-si inmoaie Julieta botinele in noroi. Dupa alti 50m, spre enervarea mea maxima observ urme de roti. Adica se putea ajunge cu masina iar eu mergeam de 10min incarcat ca un magar. Imi adun ultimele rezerve de calm si continui sa merg consolandu-ma cu gandul ca urmele alea pareau de camion si in niciun caz de masina, fie ea chiar si crossover. Dupa vreo 15 min de mers in cautarea unei poienite buna pt mancat si joaca s-a produs dezastrul:
-Draga, stii….am uitat painea in masina….
-Ce?
-Am uitat painea in masina….
-Daaaa?
………..
Am scos textul care descria dialogul care a urmat intrucat era off-topic.
Am lasat sotiei o parte din bagaje (deja se zarea punctul terminus) si am pornit voiniceste inapoi. Am trecut puntea in sens invers si in complexul cu pricina intalnesc doi politisti.
-Fiti amabili, dincolo de rau e un drum forestier. Pe unde pot ajunge cu masina pe el?
-Nu stim ca nu suntem din zona…
Aveau numere de Buc-erau veniti probabil cu ceva sefi la vreo masa si ii lasasera sa pazeasca masina.
La poarta complexului erau unii care vindeau branza. Ii intreb si pe astia iar ei imi raspund intr-o romana destul de relativa ca nu stiu dar ca pe undeva trebuie sa se poata. Asa ma gandisem si eu.
Arunc sarsanalele in masina, ma sui in ea si plec nervos pe drum inapoi, paralel cu raul. Cand ajung aproape de DN, vad un mic pod (rutier) la dreapta care trecea raul iar dincolo de pod drumul se transforma intr-un drum cu piatra…
Trec podul si urc prin niste bolovani catre o gospodarie. Trec de gospodarie si drumul ma duce in padure. Semn bun. Drumul destul de plat astfel incat puteam merge cu 40-50 km/h. Dupa vreo 500-700m incep sa apara ceva gropi, craci, asa ca o las mai moale. Din cand in cand se mai ramifica si alte drumuri din cel pe care mergeam eu insa incerc sa-l urmaresc pe cel care mi se pare cel mai lat. Trec prin niste mici gropi pline cu noroi (mici pt. mine insa cred ca de netrecut cu 307-le). Se scurg asa vreo 3-4km si tot nu recunosc peisajul. Inca nu ajung in dreptul puntii pe care trecusem in calitate de magar. Continui sa parcurg drumul care este in general bun insa din cand in cand mai dau si in cate o groapa care cred eu ca ar putea crea ceva probleme unei berline obisnuite. La un moment dat trebuie sa ma strecor pe o bucata de drum ingusta marginita in stanga de rau si in dreapta de o rapa. Continui sa merg si cand in sfarsit, ma obisnuisem cu ideea ca nu asta era drumul, peisajul incepe sa-mi fie cunoscut. Am ajuns in dreptul puntii
. Restul drumului il parcurg usor, revoltand un cuplu de pensionari iesiti sa asculte mierla la ea acasa. In final imi fac aparitia glorios, in mijlocul taberei, la carma Black Pearl, starnind invidia taticilor si aprinzand imaginatia mamicilor (minciuna sfruntata dar creste dramatismul situatiei). Ma dau jos scuipand seminte si vorbind zgomotos la telefonul mobil de ultima generatie avand tricoul suflecat pana sub piept pentru a permite burtii sa respire aer curat de munte. Imaginea asta era, din fericire, doar in capul meu pt. ca asa m-am simtit aparand cu masina acolo. Spre apararea mea va pot spune ca drumul era deschis circulatiei si nu exista niciun semn care sa limiteze sau sa interzica accesul. Singura limitare era data de mijlocul de transport.
Tabara copiilor era fix la sfarsitul drumului, sfarsit marcat de un mic zidulet din piatra in spatele caruia era o panta si apoi raul.
Am mancat, ne-am jucat, am recuperat mingea din rau de vreo 420 de ori si….s-a inorat.
Ii zic eu lu’ tovarasa:
-Doamna, se cam inoreaza, ce ziceti?
-Pai stiu eu….Copii, vreti sa plecam?
-Nuuuuuuuuu!!!!! si imi zambeste triumfator (a avut meciuri grele pana acum si cu mine si cu fica-mea).
-OK.
Ne-am mai jucat badminton, fotbal, volei si s-a inorat mai rau.
In final a inceput sa picure.
S-a strans tabara in graba si copiii au plecat la timp cat sa nu-i faca fleasca.
Noi 3 am mai ramas sa mai adunam din gunoaie si alte obiecte uitate pe acolo. Pana am reusit eu sa plec, turna cu galeata.
Drumul de intoarcere a fost mai cu emotii din partea mea si la fel de relaxat pt. masina. Daca la dus vedeam drumul uscat si din cand in cand cate o mlastina, acum totul era o mlastina cu craci….Eu am fost stressat insa masina n-a avut niciun moment de ezitare. Am si filmat insa din motive necunoscute mie, imaginea a iesit ca un fel de stop-cadre de cate 10 sec, sunetul fiind singurul coerent si continand exclamatiile ficei mele: Hai Subby, hai Subby! prin zgomotul galetilor de apa si al crengilor cazand pe plafonul masinii.
Am ajuns cu succes la DN care era inundat si el, lucru bun pentru ca astfel mi-am spalat masina pe dedesubt foarte profi.
Drumul de intoarcere a fost tot plictisitor 
, gagicile mele dormind iar eu conducand in asa fel incat sa nu le trezesc.